Despre dragoste...in diferite feluri

Pregatiti-va pentru o tirada de platitudini.

Toata lumea in ziua de azi se invarte in jurul cuvantului "dragoste". Si spun cuvantul fiindca sentimentul ne eludeaza pe multi, din pacate. Incepand de la manelistii pe banda rulanta care banalizeaza notinuea de dragoste la fiecare trei cuvinte si continuand cu tot felul de copii mancati de hormoni, toata lumea vorbeste despre dragoste. Asa ca eu ce hiba am? Zic si eu asa...

Mergand pe principiul ca daca ceri parerea la 100 de oameni o sa ai 100 de pareri diferite asa e si cu definitia dragostei. Dragostea e o floare, dragostea e o ceapa, dragostea e totul, dragostea e (insert witty word here). Si stau si ma gandesc eu in sinea mea...oare chiar trebuie sa definim dragostea? Adica dragostea implica o atitudine irationala...implica lasatul in voia sentimentelor, o lipsa de control combinata cu incredere oarba... Sa incerci sa definesti totul nu e intotdeauna bine...

Sa va dau un exemplu mai concret sa zicem. Cine is mai aminteste teorie literara stie ca George Calinescu a scris tratate intregi despre o tona de autori romani din diferite curente. Dar el nu era multumit. Mergand pe principiul "Vezi ca sunteti proaste amandoua" prietenul Calinescu a decis sa scrie el o carte care sa se inscrie in toate curentele literare. Sa o faca "ca la carte", scuzati cacofonia. Toate bune si frumoase, insa...o mica problema. "Prostii" aia care s-au inscris intr-un singur curent au scris ce au scris fiindca au simtit, nu fiindca "regulile curentului literar"(nonsens de altfel dar hai sa folosim notiunea) le-au impus-o. Eminescu nu a fost romantic fiindca a indeplinit punctele a,b si c din "Manualul micului romantic", a fost fiindca asa a simtit ca poate sa isi exprime sentimentele cel mai clar. Altii au ales alta cale. Dar prietenul Calinescu, in cruciada lui pentru a scrie "romanul perfect" a cam dat-o-n bara, spus pe romaneste. Sincer imi pare rau de el, fiindca lucrarile lui sunt bune, placute, scrise "ca la carte,dupa reguli" dar...lipseste scanteia...

Asa e si cu dragostea. Toti ciumpalacii (ca sa folosesc expresia lui Mircea Badea) care se straduiesc sa defineasca dragostea o dau in bara glorios. Sigur, ajuta si ei, ne fac sa intelegem si noi ce ii cu sentimentul asta pacatos si mantuitor in acelasi timp...din pacate cu cat intelegem mai mult cu atata ne departam de el...trist....

Asa ca hai sa nu mai definim dragostea. Hai sa o traim. Hai sa ne trezim de dimineata cu o durere de suflet si sa nu stim de ce...pana ne dam seama ca persoana iubita nu e langa noi. Hai sa vedem chipul ei (sau al lui) pe toate gardurile, in toate filmele si cartile si sa simtim ca inima se opreste pentru o fractiune de secunda. Hai sa ne miram cum un nume aparent rar (nici chiar Lingurar Portofel, dar totusi rar) apare in viata noastra in cele mai ciudate momente si locuri. Hai sa ne trezim ca persoana iubita ne umple locurile goale dintre ganduri. Hai sa ne dea aripi persoana iubita sa fim noi insine oameni mai buni.

Hai sa ni se sparga inima in mii de bucati in momentul in care persoana iubita saruta pe altcineva. Hai sa paralizam doar la gandul ca altcineva se bucura chiar si de o secunda din timpul ei sau al lui, si acel altcineva bineinteles nu suntem noi. Haide sa cadem jos, incapabili de orice, cand apare gandul (malformat intr-o falsa certitudine) ca persoana iubita nu da daoi bani pe noi, ca nu existam in universul ei sau al lui. Haide sa vrem sa plangem si sa nu putem cand auzim cliseul "Vreau doar sa fim prieteni".

Si, la sfarsit, cand durerea si fericirea s-au disipat, macar pentru o vreme, haideti sa ne dam seama ca doar atunci am trait cu adevarat cand am iubit. In rest am plutit in deriva prin viata, fara macar sa stim ca plutim...